De curând, am terminat de studiat Întâia Epistola a lui Petru împreună cu alți 10 prieteni îndrăgostiți de Biblie. Călătoria aceasta a studiului inductiv în Epistola lui Petru m-a făcut să înteleg anumite adevăruri într-un alt mod, le-am putut pătrunde mai profund sensul și înțelesul. Pentru că Petru este considerat apostolul nădejdii, la prima citire nu te aștepți că el urmează să disece și să exploreze, cu nadejde, de-altfel, un subiect sensibil lumii noastre postmoderniste – suferința. Pentru că unul dintre firele roșii ale Epistolei este suferința și rolul ei în viața omului.
Și, nu știu voi cum sunteți, dar eu mereu am fost terorizată doar de gândul suferinței. Mi-a fost frică de suferință, de când mă știu. Din păcate, mereu am ascuns frica aceasta și nu am fost suficient de vulnerabilă ca să-I spun lui Dumnezeu că mă confrunt cu ea (de parcă El nu ar ști!!!). Dar alta a fost starea inimii mele în timp ce studiam această epistolă! Duhul Sfânt a lucrat minuțios și cu multă dragoste la inima mea. M-a condus prin această epistolă spre cărarea inimii mele terorizate de frica de-a suferi. În timp ce înaintam în studierea adevărurilor expuse de Petru, am avut mai multe momente de liniște și discuție cu Dumnezeu. Acestea mi-au descătușat inima și m-au scos încet-încet din temnița fricii în care zăceam. De multe ori am fost inconștientă că îmi era frică – frică de ceva ce nu întelegeam, de fapt. Știți că frica este foarte obraznică, dar mai ales atunci când o lași să-ți domine subconștientul. Ea se hrănește cu întuneric și minciună. Când este expusă, frica nu mai poate supraviețui!
Prin acest proces de expunere a fricii am trecut și eu când am studiat Epistola lui Petru. Îmi amintesc că într-o zi, în timp ce studiam, m-am oprit și m-am întrebat: ”Dacă Petru susține că suferința e bună pentru cizelarea noastră, de fapt, de ce mi-i frică mie cu-adevărat când vine vorba de suferință?” Ceea ce a urmat mi-a schimbat gândirea și perspectiva despre suferință, despre mine și despre Dumnezeu! Duhul Sfânt mi-a folosit logica (știe că așa Îl înțeleg de cele mai multe ori!) și mi-a făcut lumină în mintea și emoțiile mele. Am ajuns în acea zi să înțeleg că, de fapt, frica mea nu este față de suferință. Aveam o frică de-a pierde controlul atunci când sufăr pentru că în suferință eu încercam să mă încred în puterile mele. Și credința mea în Dumnezeu dispărea. Eu voiam să trec prin suferință cu puterile mele și ajungeam să nu mă mai încred în Dumnezeu. Sufeream de lipsă de credință și frica de-a pierde controlul! Deci nu-mi era frică de suferință!
Aplicația mea în urma studierii acestei cărți a fost (și este!) schimbarea minții mele legat de suferință.
Cu permisiunea prietenilor mei din grupul de studiu, am ales câteva gânduri din meditația lor asupra suferinței, pe care vi le las mai jos:
“Suferința este un foc de încercare prin care devenim mai buni, mai înțelepți. Ea este o pârghie pentru creșterea în relația cu Dumnezeu, creșterea în părtășia cu El.
Dar nu orice suferință te aproprie de Dumnezeu. Doar dacă suferim pentru Hristos, pentru credința noastră, pentru poruncile Lui, atunci noi ne apropriem de El. Trebuie sa luăm exemplul de blândețe, răbdare și dragoste de la Hristos, sa ne asemănam Lui pentru că și El a suferit, însă nu pentru păcatele Lui, ci pentru ale noastre.
Răbdarea în suferință este și o dovadă a dragostei pe care o arătăm noi pentru Domnul și, de asemenea, este o îndatorire față de Hristos, care a suferit și El, pe nedrept, pentru noi. Trebuie să luăm exemplul de supunere din Dragoste față de Dumnezeu de la Hristos. Datorită acestui act de supunere, noi acum suntem salvați, și putem deveni sfinți, precum El este Sfânt.” – Leonard U.
************************
”În viață vei avea necazuri și încercări și suferință
Dar poți ieși biruitor cu bucurie și credință
Poate te-ntrebi cum e posibil, ca-n încercare să te bucuri
Cum să zâmbești, cum să fii liber, cum întristarea să ți-o scuturi?…
…Așa cum Petru i-a îndemnat pe cei dintâi creștini să facă
Să aleagă să se bucure chiar și prin foc de au să treacă
La fel și voi vă bucurați, chiar dacă pentru scurtă vreme
E greu și poate vă-ntristați,
Creștine drag, oh, nu te teme!” – Andreea C.
********************
”Toiagul și nuiaua Ta m-a mângâiat când nu am ascultat
și pe alte căi am încercat să caut rezolvare și alinare.
Și totuși tu nu m-ai lăsat, de mine m-ai apărat.” – Lilia C.
Așa cum zice Madeleine L’Engle în ”Anatomia unei dureri/C.S. Lewis”: ”ființei umane îi este îngăduit să fie îndurerată, că este normal și corect să fii îndurerat, și că creștinului nu i se neagă dreptul de-a avea această reacție naturală în față pierderii.”
