Articole

Mesaje vii

”Pe-acele văi, pe-acel liman,

Pe-acel strălucitor apus,

Se înălța acel titan

Imperiul vechi, asirian,

Cu-a lui palate de nespus.

 (ASIRIENII Dionisie Giuchici

vol. 1 – “Domnul, nu eu!”)

În anul 722 î.Hr, Asiria avea să ducă în robie împărăția de nord. Și Dumnezeu știa mai dinainte ce va face Asiria. Totuși, ne întrebăm, de ce l-a mai trimis pe Iona la Ninive?

Da, Iona pare a fi pentru mulți profetul acela rebel, care merge unde vrea el și pozează a om foarte supărat când lui Dumnezeu Îi pare rău de ceea ce voia să-i facă orașului Ninive.

În realitate, mă întreb, câți l-au descoperit pe adevăratul om și profet, Iona?

În timp ce citeam această carte profetică, am decis să stau un pic mai mult asupra ei. Ceva mă intrigase și ceva mă făcea curioasă!

Mă intrigase decizia lui Iona de-a fugi din Orientul Mijlociu (de azi) tocmai în Europa (de azi), mai exact în Spania. Da, acolo era orașul Tars spre care voia să fugă Iona. Ei, mă gândesc că nu fugi la o așa distanță, dacă acolo, în interior, nu e ceva personal. Și cred că tocmai partea aceasta ne scapă din vedere multora când citim cartea Profetului Iona.

Acum să ne gândim câți dintre noi au auzit măcar o predică/un mesaj în care Iona nu e învinovățit și considerat profetul rebel? Probabil, niciunul! Mereu Iona e omul rău și neascultător.

Părerea mea e că Iona avea un trecut în care asirienii i-au provocat o durere profundă. Nu știm ce anume. Dar în momentul în care aude de chemarea lui Dumnezeu de-a merge cu un mesaj profetic către asirieni, Iona fuge. Iar asirienii când provocau o durere profundă, aceasta nu însemna o ceartă. Asirienii erau ”renumiți” pentru violența și atrocitățile lor. Spre exemplu, prizonierii de război erau tratați foarte crunt: li se trăgea pielea de pe ei de vii… Se zice că nicio altă națiune nu avea așa tactici crude la acea vreme. Deci nu știm ce tangență dureroasă a avut Iona cu ei. Plus că ei erau dușmanii lui Israel. Iar Iona acceptă cu greu această întorsătură pe care i-o vestește Dumnezeu.

La cea de-a doua chemare a lui Dumnezeu, zice Biblia, că ”Iona s-a sculat și s-a dus la Ninive.”1Și ”mai mult de 120.000 de oameni, care nu știu să deosebească dreapta de stânga lor, afară de o mulțime de vite”2 au crezut în Dumnezeu. Cât de ”întuneric” era în mintea și inima acestor oameni! Adevărul și minciuna nu erau de deslușit pentru ei; bunătatea și răutatea nu erau de deslușit pentru ei; integritatea și compromisul erau valori străine pentru ei! Acum vă dați seama de ce erau așa de cruzi?!

 În timp ce ei posteau și strigau cu putere către Dumnezeu, lui Dumnezeu I-a părut rău de răul pe care a vrut să li-l facă și nu l-a mai făcut. Lui Iona nu i-a plăcut deloc aceasta și s-a mâniat. Ba chiar, ”a ieșit din cetate și s-a așezat la răsărit de cetate. Acolo și-a făcut un umbrar, și a stat sub el, până va vedea ce are să se întâmple cu cetatea.”3 Mai avea Iona speranța că Ninive va fi, totuși, distrus? Probabil că da….

Totuși, vă imaginați ce trezire spirituală a fost acolo?!

Iar unul dintre rolurile importante în această trezire îl are profetul Iona. Da, chiar dacă Iona pare un profet rebel (și a fost, când nu L-a ascultat pe Dumnezeu), cu fițe, Dumnezeu a făcut o lucrare extrem de importantă prin el: a salvat peste 120.000 de oameni de la moarte.

Apoi Iona este amintit de către Isus în Evanghelia după Luca 11:29-32:

Semnul profetului Iona

29 În timp ce mulţimile creşteau la număr, El a început să spună: „Această generaţie este o generaţie rea. Ea caută un semn, dar nu i se va da alt semn decât semnul lui Iona30 Căci aşa cum Iona a fost un semn pentru niniveni, tot aşa va fi şi Fiul Omului pentru generaţia aceasta. 31 Împărăteasa din sud se va scula la judecată alături de oamenii din generaţia aceasta şi-i va condamna, pentru că ea a venit de la marginile pământului ca să asculte înţelepciunea lui Solomon, iar aici iată că se află Unul mai mare decât Solomon! 32 Bărbaţii din Ninive se vor scula la judecată alături de această generaţie şi o vor condamna, pentru că ei s-au pocăit la predica lui Iona, iar aici iată că se află Unul mai mare decât Iona!” (NTR)

Iona a fost un mesaj viu pentru niniveni. Deși le-a vorbit puțin – o strigare i-a dat Dumnezeu – impactul a fost copleșitor. Oare de ce? De ce azi avem predici lungi cu scopul de-a motiva oamenii la pocăință; metode structurate de evanghelizare și totuși unii oameni sunt pasivi? Eu cred că mesajul trebuie să fie personal și exact la țintă. Iona a primit un mesaj clar și scurt de la Dumnezeu și pe acela l-a spus ninivenilor. Atât! Și ei plângeau și posteau și cereau milă de la Dumnezeu. Când le vorbim oamenilor despre Dumnezeu, trebuie să cerem mesaje specifice de la Dumnezeu pentru acei oameni.

Degeaba le vorbim despre pocăință dacă ei nu înțeleg acest termen, dar nici procesul. Degeaba le vorbim despre măreția oamenilor din Biblie ca Iona, Petru sau Pavel, când ei au nevoie să audă exact care este păcatul lor – poate avortul, poate infidelitatea, poate bârfa, poate pofta, poate aroganța. Trebuie să le vorbim exact așa cum ne descoperă Dumnezeu nevoia lor de pocăință. Bineînțeles că mesajul de bază pleacă de la Evanghelie! Apoi mergem specific spre ceea ce ne vorbește Dumnezeu despre un grup de oameni, despre un om sau despre o familie.

Și avem o oportunitate extraordinară să transmitem mesajul lui Dumnezeu, ca și Iona, de Crăciun. Cum sărbătoarea Crăciunului este tot mai simplificată în jurul nostru, eu zic că acum e momentul ca niciodată să fim niște mesaje vii pentru societatea noastră. Nu dilua mesajul Nașterii lui Cristos. Spune-l așa cum este el și vei vedea impactul lui asupra inimilor disperate după adevăr, lumină, mângâiere, curaj etc.

Fii mesajul viu pentru vecinii tăi!

Fii mesajul viu pentru oamenii străzii!

Fii mesajul viu pentru familia ta!

Fii mesajul viu pentru oricine te-a rănit!

Fii mesajul viu pentru oamenii pe care ți i-a încredințat Dumnezeu!

  1. Iona 3:3
  2. Iona 4:11
  3. Iona 4:5

 

Susține-mă

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns