Știu că s-a scris atât de mult și atât de multe despre Crăciun, încât, cred că am ajuns să sărim peste articolele care conțin în titlu cuvântul ”Crăciun”.
Totuși, vă rog să fiți un pic indulgenți cu mine și să poposiți aici câteva minute.
Într-o seară Îl întrebam pe Isus despre ce anume să scriu în această perioadă a Crăciunului. Mi se părea că atâtea subiecte, despre Crăciun, au fost epuizate, încât nu prea mai am despre ce să scriu. Și Isus mi-a dat un singur cuvânt ”umilință”. Și a fost suficient!
Vă spun mai multe detalii, de ce a fost suficient, în continuare.
Nu o să vă duc, azi, la acea imagine feerică obișnuită de Crăciun.
Vă chem să poposiți cu mine la marginea universului, acolo unde se lua o decizie umitoare, salvatoare și grea despre soarta Pământului. Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt discutau despre Cine va merge jos pe Pământ ca să salveze de la moarte veșnică coroana creațiunii Sale care era în facere. Vezi, El știa ce va face omul și ce va face păcatul cu el. Și Fiul Și-a plecat Ființa și a zis: ”Eu voi merge!” A fost tăcere peste tot. Niciun înger nu a ridicat ochii, dar toți îngerii și-au plecat genunchii.
Pentru că Dragostea învinge păcatul!
Și e vorba aici despre Dragostea jertfitoare și despre umilință. Când Fiul a ales să ne salveze, a ales umilința. O umilință pe care noi încă o învățăm, încă o cerem zi de zi cu inima smerită și cu gândul la El, modelul nostru de umilință.
Dar ce este umilința? Am ales câteva definiții ca să avem mintea proaspătă în timp ce descoperim latura aceasta a Crăciunului – nașterea în umilința a lui Cristos.
DEX-ul ne dă această definiție:
- UMILÍNȚĂ, umilințe, s. f. 1. Sentiment de inferioritate; atitudine provocată de acest sentiment; supunere. Smerenie față de divinitate.
- ”Importanţa acestei virtuţi derivă din faptul că face parte din caracterul lui Dumnezeu. În Psalmul 113:5-6 Dumnezeu este prezentat ca fiind incomparabil de măreţ şi înălţat şi, cu toate acestea, El Se umileşte ca să îngrijească de lucrurile pe care le-a creat, iar în Psalmul 18:35 (cf. 2 Samuel 22:36) măreţia slujitorului lui Dumnezeu este atribuită umilinţei (bunătăţii) pe care a arătat-o Dumnezeu faţă de el.
…Termenul este asociat prin derivare cu suferinţa, …” – o altă explicație și definiție (Sursa: http://dictionarbiblic.blogspot.com/2013/04/umilinta.html)
Mi-ar plăcea să rămânem în minte cu aceste caracteristici ale umilinței: supunere față de Dumnezeu și că este asociată cu suferința. Exact aceasta a îmbrățisat Cristos când a ales să se nască din femeie aici pe Pământ printre noi. Câtă vulnerabilitatea stă în nașterea lui Cristos ca și om pe Pământ!
După ce l-am născut pe fiul nostru, acum un an, am început să înțeleg câtă smerenie este în Cristos. El a ales să fie un copil total dependent de doi părinți. A ales să Se nască și într-un cadru simplu, sărac, neînsemnat. La fel e și localitatea în care S-a născut. Restul lumii nici nu știa ce s-a întâmplat în acea noapte. Nimic ce să-ți izbească ochiul!
Și, totuși, la nașterea Lui, îngerii au făcut cor în cer și cântau. Da, acei îngeri care au îngenunchiat acolo la marginea universului și care nu îndrăzniseră să ridice ochii spre El!
Nu vi se pare paradoxal?
Isus alege să vină în misiunea Lui de salvare, alege umilința totală, alege să moară pe acest Pământ, să sufere; când a venit pe Pământ știa că a venit pentru a muri într-o bună zi. Și îngerii cântă în cor la nașterea Lui!?
Ai impresia că ceva nu se leagă bine.
Citesc acum o carte, care mă răscolește mult și e despre umilință. Titlul în engleză e ”Humility: True Greatness” by C.J.Mahaney. În română s-ar traduce ”Umilința: Adevărata Măreție”. Dar cartea nu este tradusă în română, din păcate.
Și în cartea aceasta am găsit o explicație a acestui paradox. Autorul zice că uneori umilința s-ar putea să atragă atenția lumii. Dar cu siguranță umilința atrage privirea Dumnezeului Suveran.
Cu alte cuvinte, Isus era sub privirea lui Dumnezeu în mod constant. Supunerea Fiului față de Tatăl aducea bucurie Lui, îngerilor și celor care înțelegeau planul de salvare a lui Dumnezeu. Iată de ce la nașterea lui Isus îngerii cîntă, Maria și Iosif se bucură, cerurile se bucură!
Bucuria salvării care urma să vină îneacă suferința umilinței.
Gândește-te la această parte a Crăciunului și întreabă-te ce are Dumnezeu specific pentru tine. Cum vezi umilința lui Cristos? Cum stai tu cu umilința? Care e bătălia din sufletul tău: să atragi atenția lumii sau privirea lui Dumnezeu?
Fă din acest Crăciun un moment unic de meditație asupra umilinței și a bucuriei care vine odată cu ea. Pentru că acesta este Crăciunul sufletului nostru.
Fie ca umilința, și nu aroganța să locuiască în inimile noastre. Fie ca dragostea jertfitoare să ne definească mereu!
Crăciun umil vă doresc!
